11 moduri delicioase pentru a slăbi!

30.04.2015

Te sperie gândul că trebuie să începi o nouă cură de slăbire și crezi că mâncarea din cadrul dietelor nu este delicioasă?  Ei bine, mai gândește-te odată. Cele două cuvinte „dietă” și „delicios” nu se exclud între ele, după cum vei constata în rândurile de mai jos.

Încearcă să consumi cât mai multe alimente crude, proaspete, fără aditivi chimici.

Renunță la mâncărurile fierte mult timp, ținute multe ore la cuptor deoarece se distrug substanțele nutritive care dau gust mâncării.

Savoarea si gustul rafinat al mâncărurilor se obține cu ajutorul mirodeniilor. Adaugă

cimbru, busuioc, oregano, enibahar, maghiran, coreandru, ghimbir, curry, rosmarin, piper verde și salvie pentru un gust desăvârșit.

Sosul de soia este un ingredient foarte sănătos și gustos mai ales la fripturi și

mâncărurile pe bază de legume. Daca folosești sos de soia nu mai este nevoie sa pui sare.

Uleiul de măsline virgin este  benefic pentru sănătate mai ales in perioada unei diete drastice. Se consuma in cantități mici și este recomandabil in locul uleiurile rafinate. Mâncarea și salatele tale vor căpăta o aromă aparte și te vei bucura de binefacerile pe care le are pentru sănătate. 

Adaugă vin la o salată, la felul principal sau chiar la desert. Când iți alegi vinul potrivit pentru meniul pregătit, adaugă puțin și în mâncarea pregătită și vei fi plăcut surprinsă.

Alimentele se prepară pe tigaia de teflon sau grătar fără grăsime(sau folosind doar câteva picături de ulei ).  În felul acesta vei păstra frăgezimea și gustul nealterat al mâncării.

Supele și ciorbele  sunt mai gustoase  preparate cu legume si verdețuri proaspete (verdețurile nu se fierb se adaugă la sfârșit când ciorba este gata).

Renunță sau consumă cât mai rar: carne de porc, cârnați, crenvurști, mezeluri chiftele, șnițele, cartofi prăjiți. Înlocuiește-le cu fructe și legume proaspete care sunt mai sănătoase și mai savuroase.

Mănâncă înainte de masa un fruct sau o salata de crudități . Vei asigura fibrele atât de necesare unei digestii sănătoase și vei învăța stomacul să ardă mai repede grăsimile.

Consuma fructe si dulciuri numai intre mese(nu ca desert) la interval de cel puțin 2 ore de la ultima masă.

Pregătește snack-uri sănătoase și delicioase din fructe și cereale  atunci când te grăbești. Astfel vei slăbi mai ușor și te vei bucura de gustul desăvârșit al acestei combinații. 

Tu ce trucuri folosești pentru mânca delicios și a slăbi?

Sensilab recomandă:

Băutura cu conținut ridicat de proteine SlimCut DIET SHAKE, are doar 92 kcal/porție, proteine din zer, fibre, garcinia, mai mult de 15 vitamine și minerale și un gust divin de prăjiturele cu unt.