4 Remedii naturale pentru dinți albi și sănătoși!
Cu toții ne dorim să avem un zâmbet cuceritor și acest lucru depinde evident de starea în care se află dantura noastră. Trebuie să știi că poți avea dinți mai albi și mai sănătoși cu ajutorul unor secrete naturale ce pot fi puse în aplicare în confortul căminului tău.
Sucul de lămâie.
Este una dintre cele mai populare și frecvente metode de albire a dinților. Se taie o lămâie și se stoarce sucul într-un bol unde se mai adaugă o linguriță de sare și trei linguri de gel de aloe vera. Se aplică pe dinți această mixtură imediat după periajul normal și se lasă să acționeze 2-3 minute. Trebuie însă să ai în vedere ca sucul de lămâie este foarte acid și poate dăuna smalțului dinților. Acest remediu trebuie sa fie folosit cam odată pe săptămână.
Bicarbonat de sodiu si salvia
Bicarbonatul de sodiu este recunoscut pentru proprietățile sale de albire a dinților însă în combinație cu salvia devine și mai eficient. Frunzele de salvie își vor curăța mai bine dinții, îți vor împrospăta respirația și te vor scapă de microbii si bacteriile ascunse printre dinți întrucât are puternice efecte antibacteriene și antifungice.
Pasta de căpșuni
Este foarte eficientă pentru albirea dinților întrucât căpșunile conțin acid malic ce acționează asupra petelor cauzate de diverse produse alimentare și băuturi precum cafeaua, vinul roșu, țigările, fructele de pădure. Pasează câteva căpșuni cu ajutorul unei furculițe și întinde pasta rezultată pe dinți fricționând bine fiecare dinte în parte.
Uleiul de nuca de cocos
Este foarte eficient pentru că are proprietăți antibacteriene, în special împotriva bacteriilor care atacă dinții. Savanții irlandezi au descoperit că versiunea modificată a uleiului de cocos inhibă cea mai mare parte a tulpinilor de streptococi, inclusiv Streptococcus mutans, o bacterie care produce molecule acide extrem de vătămătoare pentru dinți. Se ia de obicei o linguriță de ulei dimineața si se agită în toata gura pentru aproximativ 5 minute, după care se scuipă lichidul rezultat.
Tu ce trucuri naturale pentru albirea dinților știi?