Căldura din casă îngrașă!

Hormonii care te îngrașă!

Află aici

Căldura din casă îngrașă!

04.12.2014

Iarna suntem predispusi la ingrasare pentru ca alegem sa stam mai mult in casa decat afara. Caldura din casa ta poate devein dusmanul siluetei, potrivit cercetatorilor olandezi

Mai exact, cu cât setați temperatura mai mare, pentru a vă crește confortul, cu atât corpul va consuma mai puține calorii ca să-și regleze propria temperatură,iar caloriile în surplus se vor transforma in colacei si in tesut adipos.

Specialiştii susţin că temperatura optimă din interior este de 19 grade, însă ştim cu toţii că mulţi preferă să fie mult mai cald de atât în casă, fapt ce ne trasformă corpul în sedentar.

Practic organismul nostrum nu îşi mai îndeplineşte o funcţie de bază, respectiv, arderea de calorii ca să se încălzească. Cum omul petrece cam 90% din timp acasă sau la serviciu, deci într-o încăpere, rezultă că în aproape tot timpul corpul nu-și face treaba.

Consumul de energie al corpului creşte cu 6% atunci când este răcoare, iar pe termen lung acest lucru duce la menţinerea unei greutăţi normale. Este o influenţă semnificativă şi poate fi un factor în plus pentru cei care vor să slăbească, pe lângă dietă şi exerciţiul fizic", spune doctorul Wouter van Marken Lichtenbelt, de la Centrul Medical Universitar din Maastricht.

IEŞIŢI LA ZĂPADĂ ! SLĂBIŢI GARANTAT

Expunerea organismului la frig și încercarea acestuia de a menține o temperatură constantă, optimă și confortabilă, înseamnă o ardere calorică importantă, ce poate sări binișor de 10%, raportat la necesarul caloric zilnic.

La un aport zilnic de 2000 kcal pentru o persoană sedentară, cheltuiala cu termoreglarea în condiții de frig serios, se poate ridica la 300 de kcal – echivalentul unui consum de o oră datorat exercițiilor fizice de intensitate medie.

Dacă adăugăm și o altă activitate fizică repetată, constantă, cum ar fi:datul zăpezii de pe aleea blocului, mersul pe jos, patinajul, alergatul pe zăpadă  – garantat, silueta nu va fi deranjată de efectele sărbătorilor de iarnă și nici de amintirea porcului – ce bun a fost!

corpul uman arde cu cel putin 50% mai multe calorii atunci cand este expus la frig. Deoarece corpul este obisnuit sa mentina un echilibru al homeostazei, atunci cand este expus la temperaturi scazute, acesta face tot ceea ce poate pentru a reveni si a mentine o temperatura interna normala. Temperatura ideala a unui corp este de 36 grade Celsius. Expunerea intr-un mediu rece va raci instantaneu corpul, iar acesta va lucra suplimentar pentru a ridica temperatura interna la valorile normale.

In apa, corpurile noastre se racesc cel mai repede. Pierderea de caldura este extrema iar corpul trebuie sa lucreze mai mult pentru a-si pastra caldura. Va puteti testa rezistenta cu bai de apa rece si daca va simtiti capabili puteti ridica miza la bai cu gheata. Incepeti cu sederea in apa cu gheata doar cateva minute si daca este posibil cresteti expunerea treptat

Patinajul

Este un sport ce implică o varietate de exerciţii şi mişcări care cresc rezistența corpului și îmbunătățesc echilibrul, flexibilitatea şi cordonoarea.

Patinajul este, de asemenea, şi o modalitate de eliberare a stresului şi de redobândire a echilibrului emoţional, cercetările dovedind beneficiile de ordin mental pe care acest sport le aduce.

Mai mult decât atât, patinajul întăreşte şi modelează muşchii inferiori ai corpului şi ajută la arderea rapidă a caloriilor. După numai 30 minute de stat pe gheață vei arde aproximativ 252 calorii.

Schiatul

Acest sport implică activitatea tuturor muşchilor corpului, asigurând dezvoltarea armonioasă a celor abdominali şi ai picioarelor.

De asemenea, schiatul îmbunătăţeşte gradul de oxigenare al țesuturilor corpului şi măreşte capacitatea plămânilor, iar datorită temperaturii scăzute organismul lucrează de două ori mai intens pentru a-şi păstra căldură.

În funcţie de nivelul de intensitate şi greutatea corporală, în timpul a 6 ore de schiat, organismul poate arde până la 3000 calorii şi pierde până la 5 kilograme într-o săptămână. În plus, cercetările au dovedit că schiatul întărește imunitatea și ameliorează stările depresive.

Snowboarding-ul

Este un sport intens ce presupune schimbări rapide de direcţie, ajutând astfel la menţinerea flexibilităţii şi echilibrului. Snowboarding-ul este mai uşor de învăţat decât schiatul, întăreşte în special grupele inferioare de muşchi şi cei abdominali, iar o oră de astfel de distracţie pe pârtie ajută la arderea a 450 de calorii.

Practicarea acestui sport s-a dovedit a avea multiple beneficii cardiovasculare şi de reducere a anxietăţii. Astfel, organismul eliberează endorfine, substanţele corpului responsabile pentru fericire şi bună dispoziţie, întreţinând sănătatea mentală prin reducerea nivelului de stres

Există, firește, și contraopinii la această descoperire. Unii care spun că dimpotrivă, frigul îi face pe oameni să mănânce mai mult, deci tot la o creștere în greutate ajungem. Un cercetător englez, de la Universitatea din Stirling, susține chiar că temperatura de 23 de grade, constantă, ar fi cea optimă pentru a menține un corp subțire, pentru că la acea temperatură oamenii mai încep să și transpire, și astfel mai slăbesc.

Între cele două curente „științifice” rămân, totuși, de bază mișcarea și mâncatul cu măsură, iar dacă nu se dovedesc eficiente, încercați și să faceți mai frig în casă sau la birou și… să mai puneți o haină în plus, cum ne îndemna Ceaușescu. Că doar s-a descoperit acum că și soia are unele beneficii, de ce nu ar fi și frigul din case o binecuvântare pentru omenire?

Alimente cu efect termic

Alimente precum piperul, scortisoara, ghimbirul, mustarul sau otetul activeaza caldura in corp, ceea ce te poate ajuta sa arzi cu 100 de calorii mai multe pe zi.

Nu mai mult de 1.500 de calorii pe zi

Atat timp cat mananci alimentele care sa iti grabeasca metabolismul si nu consumi mai mult de 1.500 de calorii pe zi, vei slabi pana la 7 kilograme in 4 saptamani.

In acelasi timp, nu uita de sport, fie ca este vorba despe fitnes, aerobic , yoga sau inot.