Cheesecake cu rodie

Hormonii care te îngrașă!

Află aici

Cheesecake cu rodie

18.01.2018

Poți face acest tort delicios în multe feluri - unele mai sănătoase decât altele. Azi îți oferim o rețetă pentru versiunea cu mai puține calorii, dar totuși gustoasă de cheesecake. Bucură-te de o felie, fără să te simți vinovată!

Pentru 1 tort (12 felii) ai nevoie de:

  • 750 g brânză de vaci cu conținut scăzut de grăsime
  • 6 ouă
  • 2 banane
  • 2 linguri de zahăr de nucă de cocos
  • 1-2 linguri de făină
  • praf de copt
  • 1 rodie

Instrucțiuni:

Separă gălbenușurile de albușuri și bate albușul. Pune gălbenușurile, brânza de vaci, bananele, zahărul de nucă de cocos, făina și praful de copt într-un mixer și amestecă până se omogenizează. Se incorporează apoi ușor albușurile bătute.

Așeză hârtia de copt tava în care vei coace și pune amestecul deasupra. Coace timp de 40-45 minute la 170 ° C.

Odată ce s-a răcit, dă-l la frigider - cel mai bine este să stea la rece peste noapte. :)

Înainte de servire, presără semințele de rodie peste tort. Yum!

Cum curăți o rodie?

Taie fructele în jumătate, dar crestează doar coaja, fără a deteriora semințele din interior. Folosește degetele pentru a separa jumătățile. Ia un castron adânc și o lingură mare. Răsucește fructele cu capul în jos și ține partea crestată deasupra bolului. Lovește coaja fructelor deasupra cu o lingură, viguros, astfel încât semințele să cadă în bol. În timp ce faci acest lucru, poți să te folosești de degete pentru a desprinde semințele mai încăpățânate.

Poftă bună!