Cum a slăbit Beyonce 25 de kilograme

22.01.2014

Beyoncé a fost nevoită să spună adio, pentru o vreme, formelor sale rubiconde şi să slăbească rapid. Dat fiind faptul că nu este o persoană slabă, a muncit din greu ca să se mențină în formă

Vedeta a reusit sa slăbeasca cu ajutorul dansului, care s-a dovedit un exercitiu cardio extrem de eficient. Însa 80 la sută din grăsimea acumulată în timpul sarcinii a eliminat-o prin dietă.

“Am avut o dietă bazată pe foarte puține calorii. Nu m-am atins de carne roșie, am mâncat mult pește și am înlocuit orezul și pastele cu quinoa.

Mănânc cel mai adesea omletă din albusuri de ou, un smoothie vegetal sau cereale integrale cu lapte degresat. “La cină mănânc multe legume și peste, iar in timpul zilei incerc să beau multă apă. Duminica e ziua în care mănânc o masă după bunul plac – de obicei pizza. Am numărat caloriile, am făcut exerciții fizice de 3-4 ori pe săptămână.”

Dieta Master Cleanse sau Lemon Detox Diet 

Beyoncé a apelat la această dietă pentru a slăbi 25 de kg. Ea presupune să nu consumi niciun fel de mâncare. În schimb, se beau în fiecare zi 12 pahare dintr-un suc alcătuit din zeamă de lămâie, sirop de arţar sau melasă, apă şi piper cayenne.

Cum nu se consumă deloc alimente solide, este necesar ca sistemul digestiv să fie ajutat, iar constipaţia evitată. În acest scop se consumă un ceai laxativ în fiecare seară, iar dimineaţa, pe stomacul gol, se bea un litru de apă în care au fost dizolvate două linguriţe cu sare de mare neiodată.

Dieta cu sirop de arţar ajută la eliminarea toxinelor şi a blocajelor din sistemul digestiv

În primele două-trei zile ale dietei, glicemia va scădea foarte mult, iar organismul va fi tentat să-şi reducă metabolismul. Veţi simţi slăbiciune în muşchi, dureri de cap, ameţeli, greaţă. Respiraţia poate deveni urât mirositoare, iar limba foarte încărcată. Aceasta este prima fază a detoxifierii organismului şi cea mai greu de trecut, pentru că senzaţia de foame va fi foarte puternică.

În următoarele trei-patru zile ale dietei, corpul începe să transforme grăsimile acumulate. Tenul poate deveni mai gras şi nu e exclus să vă apară câteva coşuri. Pielea va fi mai palidă decât în mod obişnuit. Senzaţia de foame se mai potoleşte însă. Corpul începe să se obişnuiască astfel cu dieta, iar sistemul digestiv îşi va canaliza energiile pe detoxifiere.

După cel puţin o săptămână în care aţi consumat doar amestecul de sirop de arţar cu suc de lămâie şi piper cayenne, vă veţi simţi mult mai energică. Senzaţia de foame deja dispare, limba nu mai este acoperită de porţiuni albicioase, ci are culoarea roz, iar respiraţia este proaspătă.

Persoanele care ţin dieta au tendinţa să fie mai iritabile decât în mod obişnuit, mai ales în primele zile, când senzaţia de foame este foarte puternică. Regimul cu sirop de arţar a fost deseori criticat, din cauză că nu asigură corpului îndeajuns de multe vitamine şi minerale pe perioada în care este urmat.

Dieta este recomandată a fi ţinută cel puţin zece zile. Cei care aleg perioade mai mari trebuie să aibă grijă ca în momentul în care au ajuns la greutatea pe care şi-o doreau să nu treacă brusc la mâncare solidă. Ideal este să începeţi să adăugaţi treptat în alimentaţie supe, fructe, legume. Abia după câteva zile se poate trece la o dietă normală.

Persoanele care se angajează în procesul de detoxificare pierd în greutate mai ușor, așa că ”Detox în 10 zile” este programul ideal pentru a începe orice dietă.