Prea mult somn, îți poate scurta viața!

Hormonii care te îngrașă!

Află aici

Prea mult somn, îți poate scurta viața!

14.09.2014

În societatea modernă în care trăim, multe persoane, începând chiar din copilărie, suferă mai degrabă de un deficit de somn, lucru ce are consecințe grave asupra sănătății.  Însă și vice-versa este valabilă! Excesul de somn poate fi la fel de dăunător sănătății noastre dacă nu chiar mai nociv!

Efectele excesului de somn

Ți se întâmplă deseori când dormi prea mult să te trezești obosită și lipsită de vlagă? Acesta este unul din efectele secundare frecvent întâlnite in cazul excesului de somn. Chiar dacă crezi că dormind mai mult vei învinge oboseala și te vei ridica mai ușor din pat, se creează un cerc vicios cu repercusiuni neplăcute asupra sănătății după cum urmează:

  • Apatie și senzație de „cap greu”;
  • Dispoziție proastă;
  • Cefalee;
  • Inapetență;
  • Constipație;
  • Iritabilitate; 

Dovezile cercetătorilor

Efectele excesului de somn pot fi mult mai grave decât o simplă amețeală resimțită peste zi. S-a observat că persoanele care dorm mai mult de 8 ore pe noapte au un  risc de deces prematur cu 20% mai mare si sunt mai predispuse sa sufere atacuri cerebrale. Excesul de somn a fost asociat cu riscul crescut de diabet, atac de cord și obezitate, în cazul persoanelor care depășesc nouă ore de somn pe noapte. 

De ce dorm unii oameni prea mult?

Cercetătorii au descoperit variația unei gene (ABCC9) care poate explica necesitatea mai multor ore de somn a unor persoane față de altele. Totodată, nevoia de a dormi mai mult poate apărea ca efect al unor afecțiuni precum apneea în somn sau depresia sau chiar al unor boli mai grave, precum bolile autoimune, bolile metabolice și cancerul. De aceea, este indicat să consulți un medic în cazul in care constați că dormi frecvent mai mult de opt ore pe noapte. 

Tratamentul hipersomniei

Din fericire hipersomnia  este o afecțiune 100% tratabilă dacă este depistată la timp. Pacientul trebuie să aibă în vedere o serie de reguli printre care amintim:

  • Evitarea alcoolului;
  • Scoaterea din alimentație a cafeinei;
  • Înlăturarea medicamentelor excitante ale SNC; 

Tratamentul prescris de medic poate ajuta mai ales dacă este combinat cu o serie de exerciții fizice efectuate dimineața, care înviorează și detensionează întregul organism.